Biografie

03-12-2013

Biografie

Primii mei pași în fotbal

Fotbalul e menirea mea și mă bucur că mi-am descoperit devreme această abilitate.

Tata nu m-a îndrumat propriu-zis către fotbal, ci doar m-a susținut. Eu mi-am dorit să joc fotbal și de asta m-am și apucat. În 1994 era apogeul echipei naționale, aveam 8-9 ani. Așa a pornit toată treaba. Lumea era în stradă, bunicii mei se uitau la TV, le plăcea fotbalul. Jucam în fața blocului, iar Hagi era idolul copilăriei mele. Mama m-a dus la tenis, un sport mai elegant, fără contact. Dar eu eram cu fotbalul toată ziua – tenis nu poți să joci în fața blocului, pe când fotbal poți și-n față, și-n spate, unde vrei. Acuma, stând la două stații de Dinamo, pe Maica Domnului undeva, mama a zis «hai să dai o selecție». Tocmai se înființa echipa Dinamo 85. Antrenor era Ghiță Vasile, cuc are m-am întâlnit și recent. Am fost cu mama, m-a înscris, aveam 8ani și jumătate. Stătea mama în tribună, iar la sfârșit a fost întrebată: „Al cui e puștiul?“. „Al meu“. „Doamnă, să veniți și mâine cu el“. Așa a pornit toată povestea cu fotbalul!

Următorul antrenor, Eduard Wagner. Un oltean, din Corabia. Dacă nu mă-nșel, era prima dată la o grupă de copii și juniori. La Ghiță Vasile jucasem fundaș dreapta, aveam viteză nativă până la urmă, dădeam centrări pe flancuri, Edi Wagner mă vedea mijlocaș central, la coordonare. Așa m-am apropiat de atac. Sincer, tot sub comanda lui m-am făcut atacant, n-a fost ceva gândit. După aceea, la 13 ani și jumătate, am jucat primul meci la echipa de tineret, cum era o dată. Antrenor, Ion Moldovan. Țin minte că am jucat acasă un meci cu Oțelul Galați, câștigat cu 1-0. Eu am intrat în minutul 70 și am dat centrarea de gol. Am tot jucat la tineret, eram la liceu la Jean Monnet… Ulterior, am fost într-un turneu în Franța, iar la întoarcere mi s-a spus că vrea să mă ia echipa mare a lui Dinamo în cantoament, pentru un meci cu FC Național. Aveam 16 ani, antrenor era Ion Marin. Am jucat vreo 15 minute…Apoi a plecat Ion Marin și a venit alt antrenor important, Cornel Dinu. A crezut foarte mult în mine, m-a titularizat. La echipa națională am debutat sub cârma lui Anghel Iordănescu, într-un meci Italia-România 1-0, la Ancona, în 2003. Aveam 18 ani. Ulterior, eram tot în cantonamentul naționalei, cred că în Cipru, m-a sunat Giovanni Becali, să-mi spună că s-a ivit o oportunitate. Trebuia să mergem la Inter Milano, dar s-a ivit acest proiect interesant la Șahtior Donețk. Am mers acolo, l-am cunoscut pe antrenorul de atunci, Bernd Schuster, care mi-a spus că mă vrea la echipă. Am considerat că e un pas înainte pentru mine. După șase luni a venit Mircea Lucescu, de la care am învățat foarte multe lucruri, și cu care am lucrat trei ani. Mi-a arătat cineva odată un ziar, „Financial Times“, în care Lucescu declara: „Pentru mine, Marica e mai bun decât Rooney. Are o tehnică fantastică. E foarte iute și ar putea ajunge printre marii fotbaliști ai lumii. Rooney e foarte puternic, dar Marica e plin de calități.“ Știu că m-am amuzat întrebându-mă de unde scosese „Financial Times“ știrea că provin dintr-o familie bogată, iar tata mi-ar fi luat o mașină sport la împlinirea vârstei de 18 ani. Se vede că ziariștii n-apucaseră să vadă ce în fața liceului Jean Monnet zi de zi!

Restul, adică traseul Stuttgart, Schalke, Getafe, îl știți, din ziare, din reviste și de la televizor…

Publicat in 03-12-2013

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

© 2017 Ciprian Marica. Toate drepturile rezervate. | Terms & conditions