Misiunea Fundatiei

04-12-2013

Misiunea Fundatiei

De ce o fundație Ciprian Marica?

Totul a plecat de la faptul că m-a ajutat Dumnezeu și am mai mult decât mi-aș putea dori pentru mine. Și totdeauna mi-am dorit să pot împărți cu cineva – cu un frate, cu cei din familie. Numai că, din nefericire, nu am un frate. Așa că mi-am propus ca o mică parte din ceea ce am să o pun deoparte și să pot să ajut pe cine are nevoie, de ce nu? Poate și eu ajungeam mai departe, dacă aș fi fost mai sprijinit la începutul carierei mele (cu excepția tatălui meu, de la care am primit tot sprijinul). Din acest motiv, am mers pe educație, pe performanță. În tot acest demers și în crearea fundației mă bazez numai pe mine, nu m-am gândit că multe persoane, mai devreme sau mai târziu, vor dori să se asocieze. Să ne înțelegem, nu sunt un magnat, dar îmi permit să aloc un buget pentru a face bine.
Am mai spus-o, suntem în căutarea şi antrenarea performanţei. Ne dorim o educaţie sportivă de calitate a copiilor şi tinerilor. Sunt copii pentru care ora de sport nu mai există sau nu mai contează şi sunt sigur că acolo undeva sunt tineri cu potenţial şi copii care vor să devină campioni! Performanţă şi educaţie, asta vizăm. Sigur că vom dezvolta şi programe sociale, însă în primul rând performanţa este cea care ne interesează. Mi s-a mai imputat o anume discreție față de actele de caritate. O fac pentru că în România, orice act de caritate e interpretat ca o dorință de a ieși în evidență, de a apărea le televizor etc. Or, eu mi-aș fi dorit să apar la televizor doar grație lucrurilor pe care le fac din punct de vedere profesional, pentru că fotbalul mi-a dat tot ceea ce sunt și ceea ce am.

Publicat in 04-12-2013

One thought on “Misiunea Fundatiei

  1. Ma intereseaza cum va putem contacta in speranta unei sponsorizari din partea fundatiei dvs. pentru sustinerea financiara a unui sportic cu un foarte mare potential, este vorba de patinatoarea Andreea Voicu in varsta de 11 ani, multipla campioana nationala si internationala la patinaj artistic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

© 2017 Ciprian Marica. Toate drepturile rezervate. | Terms & conditions